VIDEO | Ion Cristoiu, despre ridicarea pragului electoral la 7%: „În 2024, niciun partid nu va avea majoritate absolută”

Publicat: 30/06/2023, 07:20

Ion Cristoiu, publicist și scriitor, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. În cazul în care pragul electoral se va ridica la 7%, niciun partid nu ar ajunge să aibă majoritate absolută, consideră scriitorul. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

Potrivit lui Ion Cristoiu, ridicarea pragului electoral de la 5% la 7% este o „imbecilitate”, întrucât asta ar însemna că la alegerile din 2024 „niciun partid nu va avea majoritate absolută”.

Scriitorul a precizat că este plăcut surprins de modul în care se descurcă PNL și Ciucă.

„Este foarte bine acum. PNL-ul joacă la așteptare. PSD discută să se reducă adaosul comercial, ordonanță care va fi discutată vineri. În această perioadă, PNL nu a mai zis nimic. El joacă într-un mod coordonat, nu la întâmplare. În acest moment, partidul stă foarte bine.”, a mai spus Cristoiu.

Modificarea legii electorale

15 deputați de la PNL și unul de la PSD au depus, la Camera Deputaților o inițiativă legislativă de modificare a legii electorale. E un proiect de lege cu un singur articol, prin care se propune ridicarea pragului electoral de la 5% la 7% pentru partidele politice care vor să aibă reprezentare parlamentară.

În expunerea de motive a acestei inițiative legislative autorii spun că “rezultatele alegerilor derulate în ultimii 20 de ani la nivelul Camerei Deputaților și Senatului au determinat o fragmentare politică importantă. Acest lucru s-a repercutat asupra dificultății constituirii unor majorități parlamentare stabile, care să genereze o stabilitate politică și o stabilitate guvernamentală”. Inițiatorii reamintesc că în ultimele două legislaturi Parlamentul a acordat un vot de investitură pentru un număr de șapte guverne (Grindeanu, Tudose, Dăncilă, Orban de două ori, Ciucă și Ciolacu).

“Având în vedere faptul că, în anul 2024, vor avea loc alegeri pentru Camera Deputaților și Senat și că, în actualul context internațional România are nevoie de stabilitate politică și economică pentru următorul ciclu electoral, propunem următoarele modificări legislative: – Majorarea pragului electoral de la 5% la 7% din totatul voturilor valabil exprimate la nivel naţional pentru a asigura formarea unor majorități stabile și stabilitate guvernamentală; – Eliminarea unei prevederi discriminatorii din cuprinsul articolului 94, alin.(2), respectiv coesistența unui alt prag (”20% din totalul voturilor valabil exprimate în cel puţin 4 circumscripţii electorale pentru toţi competitorii electorali”), în condițiile în care senatorii/deputații reprezintă, potrivit Constituției României (art.61), reprezintă în integralitate poporul român, nu doar în 4 circumscripții electorale”, se mai spune în expunerea de motive a proiectului de lege.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”

Ioana Tudorascu
Tudorașcu Ioana a urmat cursurile Facultății de Litere din cadrul Universității București (2016-2019) și a intrat în presă în anul 2019. De atunci, mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum ar vota românii cu pregătire superioară la alegerile prezidențiale. Diaspora, marea necunoscutǎ. Surprizele studiului...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Cel mai iubit actor a murit. Drum lin, maestre! A cucerit generații la rând
Suferința ascunsă a lui Gabriel Cotabiță. Dezvăluiri tulburătoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Soția lui Gabriel Cotabiță, adevărul despre starea de sănătate a artistului: "Era riscant"
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări...